Junii Brașovului 2022

Mi-a facut mare plăcere sa admir măiastra parada a Junilor Brașoveni anul acesta. Este un spectacol pe care nimeni nu ar trebui sa îl rateze. În continuare puteți sa citiți un mic text despre eveniment și voi lăsa fotografiile sa vorbească.

“Junii Brașoveni, Junii Brașovului sau Junii din Șcheii Brașovului și Brașovul vechi este un grup de călărași din Șcheii Brașovului, astăzi cu funcție ceremonială, care, an de an, defilează pe străzile Brașovului. Sărbătoarea lor, dupa unele surse, ar reprezenta un complex de obiceiuri care combină practici pre-creștine cu manifestări creștine pentru a reda vechiul mit al morții și renașterii rituale a timpului calendaristic.

Junii sunt grupați astăzi în șapte grupuri sau cete de călăreți, organizați din punct de vedere juridic în societăți, a căror misiune este păstrarea și promovarea tradițiilor din Șcheii Brașovului și Brașovul vechi, prin urmare se poate susține ca junii îndeplinesc totodată o funcție ceremonială, reluând și practicând ritualuri vechi în fiecare an.

Cel mai cunoscut eveniment tradițional al Junilor este „Ziua de călări” sau „Coborârea în Cetate” cum mai este cunoscută defilarea călare a cetelor de juni prin Șchei, dar și pe străzile cetății Brașovului. Sărbătoarea lor din Duminica Tomii este singulară în spațiul romanității.

În fiecare an, în Șcheii Brașovului, în prima duminică de după Paștile Răsăritene, adică în Duminica Tomii, atât brașovenii, cât și turiștii asistă la „Ziua de călări” ca la un eveniment tradițional unic, o manifestare fastuoasă cu elemente de mit, ritualuri pre-creștine, dar și ceremonial creștin, toate fiind specifice gândirii mitico-religioase a românilor.”

Wikipedia 2022

© dePoveste.eu

2022